UE-factor al globalizarii

Începutul procesului de integrare european? - caracterizat prin tr?s?turi originale ?i specifice,
care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950,
când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva
state europene într-un proiect de cooperare mai strâns?, comparativ cu formele tradi?ionale
existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate
c?tre o organiza?ie cu puteri de constrângere asupra membrilor s?i. Ini?iativa a constat în
integrarea produc?iei de c?rbune ?i o?el a Fran?ei ?i Germaniei, în cadrul unei organiza?ii
deschise particip?rii ?i altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta
a fost primul pas c?tre o cooperare largit?: o integrare sectorial? ce ar fi putut influen?a ?i alte
sectoare economice. Aceasta era ideea declarat?, îns? obiectivul politic imediat îl constituia
alipirea Germaniei la Europa ?i eliminarea rivalit??ilor existente între Fran?a ?i Germania
privind zonele strategice ale Ruhr-ului ?i Saar-ului.

Simbolurile Uniunii Europene se refer? la drapelul, imnul, deviza ?i moneda acesteia, conform Articolului IV-1 din proiectul de constitu?ie european?. Potrivit constitu?iei (care nu a intrat înc? în vigoare) drapelul Uniunii este un cerc format din doisprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Od? Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unit? în diversitate (deviza actual? este Unitate în diversitate), iar moneda acesteia este euro.

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.” Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

Globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.
Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai ales a capitalurilor.